Scurt istoric al comunei Dobroesti

Comuna Dobroeşti este situată în Câmpia Română, la N-E de municipiul Bucureşti, pe malul stâng al lacurilor formate în albia râului Colentina: lacul Fundeni, lacul Dobroeşti şi lacul Pantelimon. Este alcătuită din satele Dobroeşti şi Fundeni.

Comuna s-a înființat în 1946, prin separarea satului Dobroești de comuna Pantelimon-Dobroești. În 1950, comuna Dobroești a trecut în raionul 23 August al orașului republican București, preluând și satul Fundeni de la comuna Colentina-Fundeni, comună desființată și inclusă în București; din 1968 Dobroești a devenit comună suburbană a Bucureștiului, statut pe care l-a avut până în 1981, când comunele suburbane au fost separate de orașele lor, iar Dobroești a fost inclusă în Sectorul Agricol Ilfov, din subordinea municipiului București, sector devenit în 1998 județul Ilfov

Dar asezarile omenesti de pe teritoriul actualei comune Dobroesti dateaza inca din epoca bronzului. Cea mai impresionanta descoperire s-a realizat pe malul lacului Fundeni (Dobroieşti), unde a fost identificat un asezamant ce aparţine orizontului culturii materiale Tei, dar descoperirea unor elemente care o individualizează faţă de celelalte aşezări contemporane, au determinat pe autorii cercetărilor arheologice să atribuie o denumire aparte acestei faze, anume faza Fundeni.

Aşezarea descoperită este formată din locuinţe de suprafaţă, construite din pari, nuiele şi chirpici şi un număr redus de gropi. Datorită stării proaste de conservare nu s-a putut contura planul şi dimensiunile locuinţelor. Pe de altă parte au fost identificate vetre deschise de formă rotundă sau ovală în toate locuinţele cercetate, vetrele fiind amplasate într-unul din colţuri.

Atestarea documentară a aşezărilor omeneşti de la Fundeni şi Dobroeşti se face începând cu secolul XVI. Satul Dobroeşti s-a constituit pe marile moşii existente în trecut pe actualul teritoriu administrativ. Satul Fundeni, cu origine mult anterioară, a fost iniţial un sat de ţărani liberi, care a intrat în stăpânirea unor familii boiereşti, fiind înglobat în marile moşii ale acestora.

Exista numeroase atestari documentare despre diversele tranzactii al caror obiect a facut in parte sau in total fie satul Fundeni, fie satul Dobroesti. Pe teritoriul comunei noastre fie au trait personalitati istorice, fie suprafete de teren s-au aflat in posesia acestora. În documentele din prima jumătate a secolului XIX sunt menţionate casele Cantacuzinilor din Fundeni. Ele figurează şi pe planul unei hotărnicii din 1834, fiind amplasate peste drum de biserică, pe malul lacului Fundeni.

În a doua jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX, proprietarii moşiilor Fundeni şi Dobroeşti îşi construiesc reşedinţe. Şt. Capşa are reşedinţa în Fundeni, pe malul lacului Fundeni, pe latura de V a peninsulei. În Dobroeşti au reşedinţe D. Procopiu şi familia Enculescu.

În a doua jumătate a secolului XIX obştea locuitorilor din Dobroeşti ridică o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Iar la sfârşitul secolului XIX funcţionau şcoli atât în Dobroeşti cât şi în Fundeni.

    In comuna Dobroești se află monumentul de arhitectură de interes național biserica Fundenii Doamnei, cu hramul „Sfântul Eftimie”, datând din 1699, aflată în satul Fundeni.

    Alte patru obiective din comuna Dobroești sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monumente de interes local. Unul este situl arheologic de la Fundenii Doamnei, de pe malul nordic al lacului Fundeni, la est de biserica Fundenii Doamnei, el cuprinzând așezări din neolitic (cultura Dudești), Epoca Bronzului (Cultura Tei, faza Fundenii Doamnei), perioada Halstatt, secolul al IV-lea e.n., secolele al VI-lea–al VII-lea și secolele al XVII-lea–al XVIII-lea. Bateria intermediară 6–7 Afumați, aflată pe teritoriul comunei 

Dobroești și clasificată ca monument de arhitectură, face parte din vechiul sistem de fortificații din jurul Bucureștiului.

Alte două monumente sunt clasificate ca monumente de for public — Crucea Pescarilor, datând din 1858 și monumentul eroilor din Primul Război Mondial, ambele aflate în satul Fundeni.

Comuna Dobroesti este situata foarte aproape de București, la circa 9 km de centrul orașului. Prin satul Fundeni trece calea ferată București Obor–Constanța, intersecția ei cu linia ce duce la gara București Nord aflându-se la marginea comunei, la limita cu orașul Pantelimon și cu sectorul 2 al Bucureștiului; la acea intersecție se găsește stația Pantelimon Sud, care deservește comuna. Nu este traversată de nicio șosea națională sau județeană, dar rețeaua ei de străzi este integrată cu cea a Bucureștiului, accesul acolo făcându-se prin șoseaua Fundeni, șoseaua Dobroești și strada Ion Vlad, care fac legătura cu cartierele Colentina și Pantelimon din sectorul 2 al Bucureștiului.

© 2023 by Primaria Dobroesti. Proudly created with                          Best-Anto-Line