Cu emoții, cei mai micuți beneficiari ai sistemului educațional din localitatea noastră, au pășit pragul noii noastre locații

” Educația trebuie sa inceapă din leagăn”. N. I. Pirogov

Cu emoții, cei mai micuți beneficiari ai sistemului educațional din localitatea noastră, au pășit pragul noii noastre locații din strada Orizontului 32.
Obiectivul general al proiectului a fost creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii .
Noua unitate de învățământ cuprinde 5 grupe de antepreșcolari; acest segment fiind încă deficitar la nivel național, proiectul fiind unul mult așteptat de către cetățeni.
Administrația locală s-a ocupat de toate cele necesare astfel încât, micuții sa beneficieze de un spațiu modern, atent dotat conform vârstei si standardelor.